Vechii greci apreciau că simptomele erau determinate de suferința uterului ( hystero=uter). Crizele isterice se dezlănțuie secundar unor condiții stresante.
În
dedublările isterice de personalitate și în coexistențele de
personalități multiple au fost descrise cazuri în care se observă
alternanțe mai mult sau mai puțin regulate cărora li se aplică
această sintagmă.
Găsim stări alternante în dezordine a personalității - paranoide
- schizoidă
- schizotipală
- antisocială
- disocială
- instabil-emotivă
- de tip impulsiv
- de tip borderline
- obsesiv-compulsiv
- de tip evitant
- narcisică
- de tip pasiv/agresivă
Caracteristici
diferențiale – personalitate, inteligență, caracter, temperament șicunoștințe
Cadre comportamentale profund ancorate și de durată care se manifestă prin răspunsuri inflexibile la un număr mare de situații sociale. Ele reprezintă o deviație extremă sau mai puțin semnificativă a modului în care într-o cultură dată individul percepe, gândește, simte și inter-relaționează cu alții. Astfel de comportamente tind să fie stabile și cuprind diverse arii ale comportamentului și a funcționării psihice. Sunt adesea, dar nu întotdeauna însoțite de disconfort subiectiv și de o tulburare de grad variat în modul de funcționare socială.
Un mare număr de cercetări genetice au documentat constant apariția unei corelații între nivelele enzimei monoaminooxidază și astfel de caracteristici ale personalității, cum sunt căutarea senzaționalului, evitarea monotoniei și agresivitatea manifestă.
Există factori organici prezenți în copilărie precum tulburările cerebrale minore (MBD) sau tulburările de atenție (ADHD).
Alți factori ar putea fi abuzurile fizice și sexuale suferite în copilărie cât și lipsa atașamentului între copil și părinții săi.
Crizele survin la personalitatea structurată dizarmonic, caracterizată de :
- imaturitate afectivă, infantilism al gândirii și labilitate emoțională
- egocentrism
- dependență afectivă "sugativă afectivă"
- teatralism, excesivă dramatizare, erotizarea raporturilor sociale și exhibiționism
Crizele de isterie apar întotdeauna ziua și numai în public (crize declanșate psihogen).
Bolnavul cade spectaculos, alege locul unde se va prăbuși teatral și nu se rănește
(evitarea conștientă a traumatizării).
În general rămâne conștient și are parțial păstrată memoria celor petrecute( percepe ce se petrece în jur sau numai parțial), ca într-o stare crepusculară.
Nu există o fază tomico-clonică tipică. Apare tremurătura întregului corp, apoi incurbarea corpului în arc (opistotonus isteric). Toată criza constă într-o agitație caricaturală prelungită. Nu apare relaxarea sfincteriană.
Nu își mușcă limba și nu face "spume la gură". Nu prezintă cianoză. Pupilele sunt reactive la lumină iar bolnavul se opune la deschiderea ochilor.
Absența reflexelor patologice. În criza isterică post-critică prezintă fază depresivă cu accese de plâns.
Durata crizei de isterie este variabilă de la câteva minute până la ore.
IMPORTANT !!!
Nu se susține bolnavul.
Nu se crează agitație în jurul lui și se îndepărtează publicul spectator.
Se transportă bolnavul într-o încăpere liniștită.
Se distrage atenția pacientului de la preocuparea sa asupra crizei.
Se antrenează bolnavul în activități relaxante.
Se reduc situațiile conflictuale și factorii de stres.
