Viața Samirei

    Samira s-a născut la data de 30 august 2004, fără probleme la naștere. S-a născut pe cale naturală, la 38 de săptămâni și a fost sănătoasă din punct de vedere medical.
     Până la  un an și jumătate nu a stat în șezut, nu vorbea cum ar fi trebuit să facă un copil la această vârstă. A supt la piept până la 3 ( trei ) săptămâni după care nu a mai vrut și a trecut pe lapte praf.
     La vârsta de 2 ( doi ) ani, când am observat că nu evoluează cum trebuie, am mers la medicul de familie și am cerut o trimitere la neurologie infantilă, iar de acolo la psihiatrie pediatrică și i s-a pus diagnosticul de autism și retard sever mental.
     Eu, nu știam mare lucru  despre aceste afecțiuni. Am hrănit-o ( doar lapte praf cu biberonul ) cu mare greutate și am făcut ce a vrut ea așa că, a început să meargă în picioare la vârsta de 2 (doi ) ani și 8 (opt ) luni doar prin casă, pentru că atunci  când ieșeam afară și o lăsam din brațe ca  să meargă pe jos începea să țipe și să se automutileze (se lovea cu pumnii peste frunte și în picioare sau se  lovea cu  un picior în celălalt ).Țin să precizez că era neverbală.  La vârsta de 4 ( patru ) ani a început să meargă în picioare și afară.
     Dar, chinul era tot mare pentru că nu mânca singură nimic doar dacă îi dădeam eu. Nu știa să mestece iar din acest motiv îi dădeam doar supe, ciorbe și piure-uri. Apa o bea doar dacă îi dădeam eu cu lingurița. Pampers folosește și acum - doar vara o mai las fără ca să o obișnuiesc să facă la toaletă dar, când o scapă face singură la oliță sau fuge în pat și face acolo.
     Când Samira avea 6 (șase ) ani, am aflat de grădiniță care accepta copii autiști., Am cunoscut-o pe doamna Izolda Ciuguianu, care a devenit îngerul nostru păzitor. M-a rugat să vin la grădiniță să ne cunoaștem și să discutăm despre Samira.
     Împreună cu doamna Izolda, chinul meu a început să fie mai ușor, iar faptul că am văzut în fiecare zi la Samira progrese, m-a însuflețit  și m-a determinat să îmi ajut copilul  învățând odată cu Samira toate lucrurile pe care nici eu nu le știam. Este greu, dar progresele Samirei și mulțumirea pe care o simt ca părinte, este incomensurabilă și nu se poate exprima în cuvinte.
     Doamna Izolda lucra cu Samira la grădiniță iar eu eram foarte fericită văzând progresele fetiței mele.
     Samira a început să mănânce singură banană, iaurt, mâncare, a început să bea apă singură cu cana, se spală pe dinți și pe mâini iar apoi se șterge cu prosopul.
     În fiecare zi, eu și doamna Izolda comunicam și mă învăța ce trebuie să fac și eu acasă cu Samira.
     După câteva luni de zile, doamna Izolda m-a întrebat dacă vreau să iau parte la un curs unde să aflu mai multe lucruri despre copii cu autism și în ce mod se poate lucra cu acești copii având progrese. Am fost total de acord să particip la acel curs. În plus, doamna Izolda m-a  găzduit în perioada cursului la ea acasă - unde am mers cu Samira și  cu Bobo ( Mihai)  fratele Samirei. M-a dus la curs cu mașina dânsei, Samira a participat și ea la acel curs și doamna Izolda m-a susținut din toate punctele de vedere.
     Am studiat, am citit, am întrebat tot ce era de învățat despre autism.Nu spun că am aflat totul despre autism dar, știu mult mai multe decât înainte de a o cunoaște pe doamna Izolda.
     Datorită acestei doamne, într-un an și  patru luni, fetița mea a progresat mult, iar eu am progresat odată cu Samira.
     Momentan, doamna Izolda nu poate fi fizic lângă noi, dar m-a pregătit pe mine să pot lucra cu Samira dar ținem legătura permanent la telefon și când nu știu ceva o sun, o întreb și mă ajută. Lucrează cu Samira explicându-mi mie ce am de făcut. A fost la noi în 14 februarie 2011 și din nou mi-a explicat, m-a îndrumat și mi-a arătat ce trebuie și cum trebuie să fac.
     Este în continuare îngerul nostru păzitor și  datorită doamnei Izolda, acum Samira urcă și coboară scările singură, merge pe stradă, mănâncă singură pâine cu unt, parizer, bea apă singură, când vine de afară se dezbracă singură și așează hainele la locul stabilit, se joacă afară în fața blocului singură și aleargă.
     Acum, dacă sunt în altă cameră și îi spun Samirei să ducă în bucătărie cana și să o așeze pe masă - așa face. Uneori, nu-mi vine să cred la ce nivel  a fost  Samira și la ce nivel este acum. Nu am crezut că o să ajungă vreodată să facă singură lucruri care pentru noi, par atât de banale și simple iar pentru ea erau atât de grele și complicate.
     În vocabularul Samirei acum sunt prezente cuvinte ca : sus, jos, papa, mama, Bobo, ici, apa, tata, nașa, unu și vezi.
     Samira mai are un frate, pe Mihai ( noi îl alintăm Bobo ) în vârstă de 8 ( opt ) ani, integrat în școala normală, care o ajută pe Samira comunicând foarte mult cu ea și numărând pe degete până la 5 ( cinci ).
     A numărat și doamna Izolda cu Samira când a fost zilele trecute ( în 14 februarie 2011 ). Samira spune 1 (unu) și arată un deget, la 2 ( doi ) Samira se uita la buzele doamnei Izolda și nu a mai spus cifra dar a arătat-o pe degete. Așa a continuat până la 5 ( cinci ).
     Sunt fericită pentru progresele Samirei și învăț odată cu ea , mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat șansa de a o cunoște pe doamna Izolda care m-a ajutat să înțeleg cu ce anume mă confrunt și ce am de făcut ca să o ajut pe Samira să devină cât mai autonomă și nu în ultimul rând doamnei Adriana, care a fost la grădinița Samirei anul trecut ( un semestru ) cu doamna Izolda la clasă.


                                                                                     Faur Bianca - mama Samirei